A fost cu adevărat o intrare triumfală, însă triumful și bucuria se vedea în mod special pe chipurile celor ce-și întindeau hainele înaintea Lui și aclamau.
Este încă perioada Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului, însă astăzi suntem în prima zi a unei săptămâni care are o încărcătură duhovnicească aparte. Pentru unii, o săptămână cu întrebări și răspunsuri, pentru alții, cei mai mulți dintre noi o săptămână mai mult sau mai puțin înțeleasă. Este momentul acela în care Mântuitorul Hristos începe să vorbească ucenicilor despre această săptămână. „De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui, că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie ucis și a treia zi să învieze.” (Matei 16, 21) Sf. Ap. Petru, cel care tocmai mărturisise pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu Celui Viu și care primise garanția primirii cheilor Împărăției Cerurilor „luându-L la o parte pe Iisus a început să-L dojenească zicându-I: fie-Ți milă de Tine să nu Ți se întâmple Ție aceasta.” (Matei 16, 22)
Mântuitorul îi dă lui Petru o replică sau un răspuns aspru la această îngrijorare exclusiv lumească: „Mergi înapoia Mea Satano! Sminteală Îmi ești, că nu cugeți la cele ale lui Dumnezeu.” (Matei 16, 23)
Mântuitorul Iisus Hristos se adresează duhului care îl ispitea pe Petru, de aceea îl numește „satană” nu vorbind cu Petru, ci așa cum spuneam, cu duhul, care încerca să-L abată pe Iisus de la planul cel din veșnicie al lui Dumnezeu cu Fiul.
Iată un episod pe care poate mulți din cei ce erau de față nu l-au înțeles. Așadar, așa trebuia să se întâmple, pentru că Dumnezeu cu atotștiința Sa, a prevăzut toate aceste evenimente. Dumnezeu Le-a văzut cum se vor petrece toate și le-a descoperit profeților care la rândul lor le-au consemnat în Sfintele Scripturi, astfel că nu mai puteau fi evitate. Apostolii, deci și Petru, nu știau că aceste evenimente se vor încheia cu Învierea. Prin rugămintea pe care o face lui Iisus Hristos, Sf. Ap. Petru fără să știe, înlătura Învierea care este rezolvarea misiunii pământești a Mântuitorului. Pentru a ajunge la Înviere, Fiul lui Dumnezeu trebuia să treacă prin moarte.
În contextul acesta, cu scopul acesta, Fiul lui Dumnezeu, vine la Ierusalim, chiar dacă știa toate evenimentele care se vor întâmpla.
Mai înainte de momentul acesta, Mântuitorul Hristos a luat cina în casa lui Lazăr, pe care îl înviase din morți, într-un sătuc de lângă Ierusalim, Betania. Apoi, intră în Ierusalim pentru ultima dată înainte de Pătimiri și de Înviere. Mulțimea care auzise de minunile săvârșite de El, și mai ales cea a învierii lui Lazăr, L-a întâmpinat ca pe un rege, aducându-și aminte că era din neamul lui David. Sf. Ev Luca spune că l-au aclamat ca pe rege: „ Bine este cuvântat Împăratul cel ce vine în numele Domnului.”
A fost cu adevărat o intrare triumfală, însă triumful și bucuria se vedea în mod special pe chipurile celor ce-și întindeau hainele înaintea Lui și aclamau. Chipul „Împăratului”, al Fiului lui Dumnezeu nu afișa aceeași bucurie, ba din contra, arăta oarecum întristare. Părea singur în mijlocul mulțimii vesele și zgomotoase și în loc să se bucure, când s-a apropiat de cetate a deplâns-o zicând:„ Dacă ai fi cunoscut și tu în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta. Dar acum ascunse sunt de ochii tăi căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strămuta din toate părțile. Și vor face una cu pământul, și pe fii tăi care sunt cu tine și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră.”(Luca 12, 42-44)
Această zi era totuși o zi triumfală. Triumful consta în primul rând pentru că în sfârșit înțeleseseră cu toții că „El era de la Dumnezeu.” Osanalele veneau de la cei care „îi văzuseră toate minunile” cum spune Sf. Ev. Luca 19, 37:„ Și apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.” Se căutau explicații la toate acestea, i se caută genealogie și se descoperă că provine din seminția regelui David. Și totuși această zi nu era o zi a triumfului pe care îl dorea Iisus. El și-ar fi dorit un triumf asupra inimii oamenilor. Ar fi dorit să schimbe ceva în suflete, de aceea chipul lui Iisus arăta oarecum întristare. Ei l-au primit pe Iisus ca pe unul care, fiind din neamul lui David, intrând în Ierusalim, urma să se proclame rege și să-i elibereze de sub stăpânirea romanilor. Iisus Hristos „Atotștiutorul”, știa că pentru aceasta Îl așteptau și Îl aclamau mulți dintre cei ce erau prezenți iar acest lucru nu era ceea ce dorește El. Nu a fost de acord cu proclamarea Lui ca împărat roman. Pentru aceea a dorit să intre în Ierusalim călare pe un asin, nu pe un cal falnic. Acest asin a fost prevestit încă de pe vremea profetului Zaharia: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.”(Zaharia11, 9)
Iisus Hristos ar fi vrut să schimbe, așa cum spuneam, sufletele oamenilor, nu să fie considerat un eliberator pământesc. Era preocupat mai întâi de transformarea interioară a oamenilor. Era trist pentru că știa că cei care strigau acum „Osana!”, peste câteva zile vor striga: „Răstignește-l, răstignește-l!”
Adevăratul triumf ar fi fost ca El să intre nu într-un Ierusalim pe care să-l elibereze de romani, ci în Ierusalimul care ar fi fost pregătit să fie eliberat de păcat. De aceea Iisus intra în Ierusalim trist. Oamenii îi răstălmăciseră învățătura. Nu a fost în intenția Lui niciodată să se facă rege. Când vorbea despre originea regească, acceptând că era din neamul lui David, o făcuse doar ca să demonstreze că El este Cel care urma să vină, Mesia, care era din neamul lui David, nu pentru ca să se încoroneze rege pământesc.
În acea mulțime se aflau farisei, cărturari, apropiați ai Cezarului care L-au însoțit tot timpul pe Mântuitorul. Poate în adâncul sufletelor lor ar fi vrut și ei să capete o certitudine a tot ceea ce se întâmpla. Erau însă tributari unor exegeze biblice care nu-i lăsau să înțeleagă, de aceea s-au apropiat de Iisus și i-au spus: „Învățătorule auzi cum te strigă aceștia?” Răspunsul Mântuitorului a fost foarte surprinzător:„ Vă spun că dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.” (Luca 19, 39-40) Doar din punctul de vedere al oamenilor, acest eveniment triumfal ar fi putut să pară nefiresc. Acest triumf nu-l entuziasmează pe Iisus, tocmai pentru că aceștia se vor lepăda de El Îl vor trăda, Îl vor răstigni.
Iisus știa că I se cuvenea o astfel de primire. Era din neamul lui David, rege pământesc și era Fiul lui Dumnezeu, Împăratul cerurilor și al Pământului. Trecea Dumnezeu! Aceasta ar fi vrut să le spună Iisus fariseilor și cărturarilor: „De vor tăcea aceștia, pietrele vor striga!” Astfel, lăsându-i pe farisei în urmă, fără să le mai acorde nicio atenție, a trecut mai departe, pentru a împlini Scriptura. Amin!
