Întâmpinarea Domnului

Predici Ianuarie 10, 2020

A rămas lege la evrei, ca cel dintâi născut de parte bărbătească, la 40 de zile de la naștere, în amintirea celor 40 de ani de rătăcire prin pustie, să fie închinat Domnului, urmând să rămână pentru totdeauna în slujba templului sub o formă oarecare.

Înainte de toate să încercăm o mică întoarcere în istorie, ca să înțelegem mai bine importanța și măreția sărbătorii. N aducem aminte de perioada în care poporul evreu se afla în captivitate, sub robia egiptenilor. Acolo s-a născut Moise, cel care a fost rânduit de Dumnezeu să elibereze poporul evreu din robie și să-l ducă în Pământul Făgăduinței. Moise a crescut în casa lui Faraon, dar ajuns la maturitate a aflat că de fapt era evreu și că a fost salvat de fiica lui Faraon din apele Nilului. Crescut în casa lui Faraon, Moise a crezut că va avea trecere în fața  regelui, așa că a îndrăznit să ceară de la Faraon eliberarea evreilor. Cerința și dorința lui Moise nu vine doar din patriotism ci și pentru că îi poruncise Dumnezeu. Nu a fost ușor să duci la bun sfârșit o  astfel de dorință, pentru că evreii aveau statut de sclavi iar Faraon îi folosea ca mână de lucru, fără a fi nevoit să-i plătească. Moise nu a primit doar poruncă de la Dumnezeu ci și ajutor din partea Acestuia spre a-și îndeplini chemarea.

Astfel, a folosit ca mijloace de convingere cele zece pedepse peste poporul egiptean. Ultima dintre cele zece pedepse a fost aceea că „fiecare întâi născut de parte bărbătească dintre egipteni să moară” dacă Faraon nu eliberează poporul evreu. Abia acum Faraon s-a înduplecat și acceptat eliberarea evreilor, însă i-a părut rău și în momentul în care a mers cu armată să-i întoarcă pe evrei, Moise, cu puterea lui Dumnezeu a despicat Marea Roșie, scăpând în acest fel poporul evreu. După rătăcirea de patruzeci de ani prin pustie, au ajuns în pământul făgăduinței.

Am făcut această scurtă introducere deoarece în Vechiul Testament în cartea Ieșirea 13, 2 Dumnezeu a vorbit cu Moise și i-a zis: „să-Mi sfințești pe tot întâiul născut, pe tot ce se naște întâi la fii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu” iar în versetul 12 spune: „atunci să osebești Domnului pe tot cel de parte bărbătească de la oameni care se naște întâi”.

Descoperim astfel că, în amintirea faptului că au fost sacrificați cei dintâi născuți dintre egipteni ca să-l convingă pe Faraon să-i lase pe evrei în libertate, Dumnezeu a dat o lege și anume, ca cei dintâi născuți de parte bărbătească din neamul lui Israel, să fie „osebiți Domnului” adică să fie închinați templului ca răsplată pentru eliberarea lor.

Așadar, a rămas lege la evrei, ca cel dintâi născut de parte bărbătească, la 40 de zile de la naștere, în amintirea celor 40 de ani de rătăcire prin pustie, să fie închinat Domnului, urmând să rămână pentru totdeauna în slujba templului sub o formă oarecare.

Dacă ar fi să facem calcule matematice, este ușor să înțelegem că ar fi fost prea mulți dacă toți întâii născuți ar fi rămas în slujba templului, așa că Dumnezeu le-a poruncit israeliților ca întâii născuți să fie răscumpărați. În cartea Numerii 18, 15-16 se spune ca această răscumpărare să se facă astfel: „tot ce se naște întâi din tot trupul, din oameni și din dobitoace și se aduce domnului, să fie al tău; dar întâiul născut dintre oameni să se răscumpere și întâiul născut dintre dobitoacele necurate să se răscumpere. Iar prețul răscumpărării lui la o lună după naștere este cinci sicli de argint după siclul sfânt”. În cartea Levitic 12, 6 și 8, se spune despre femeia care a născut: „după ce se vor împlini zilele curățirii ei pentru fiu sau fiică, să aducă preotului la ușa cortului un miel de un an ardere de tot. Iar de nu va putea să aducă un miel să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere de tot și altul jertfă pentru păcat și o va curăța preotul și curată va fi.” În felul acesta se aducea totuși jertfă lui Dumnezeu, pentru că jertfa izvorăște din sentimentul că ai o datorie față de Dumnezeu.

Am adus câteva argumente utile și ne găsim iată la momentul în care Maica Domnului, la împlinirea a 40 de zile de la naștere, a venit la Ierusalim cu Iosif și cu pruncul, pentru ca , potrivit obiceiului, să-L închine la templu. Conform Legii, au adus cu ei jertfă de turturele sau doi pui de porumbel pentru ardere de tot și pentru răscumpărare. Vedem așadar, că din cele mai îndepărtate timpuri omenirea era foarte legată de îndatorire ei religioasă. Aproape toată viața lor se desfășura sub semnul acestor îndatoriri, adică fiind mereu în legătură cu Dumnezeu.

Obiceiul prezentării la templu cu acest prilej era obligatoriu pentru tot poporul evreu, din orice parte a țării. Toți veneau la Ierusalim unde se afla templul. În momentul sosirii la templu a Maicii Domnului, înaintea lor a ieșit un bătrân, și anume Simeon, care a fost adus acolo „de către Duhul Sfânt ”așa cum ne spune Sf. Ev. Luca. Când Sfânta Fecioară Maria a intrat în templu cu pruncul, bătrânului i s-a descoperit că acesta este Mesia. Dreptul Simeon făcuse parte dintre cei 70 de învățați pe care regele Ptolemeu Filadelful al Egiptului, i-a ales pentru a traduce biblia din evreiește în grecește. El este cel care ajungând la textul de la Isaia 7, 14 care spune: „iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” a crezut că nu este logic și a tradus „iată tânăra va lua în pântece și va naște.”  A doua zi a găsit șters cuvântul „tânăra” și scris „Fecioara”. Această modificare s-a făcut mai multe seri la rând până când tânărul cărturar Simeon a auzit un glas care i-a spus: „traducerea corectă este cu fecioara și dacă nu crezi, să nu mori până când nu o vei vedea pe cea care va naște astfel.” De aceea nu am murit și după multe sute de ani întâmpină pruncul trimis fiind de Sf. Duh.

Sf. Evanghelist Luca ne mai spune că acolo se mai afla și o prorociță, văduvă de peste 80 de ani, pe nume Ana. Sf. Fecioară Maria i-ar fi povestit acesteia despre toate cele întâmplate cu ea și atunci bătrânul Simeon a spus acea rugăciune „acum eliberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor. Lumină spre descoperirea neamurilor”, rugăciune păstrată până astăzi în slujba vecerniei. După aceea, se adresează Maicii Domnului spunându-i despre Prunc: „Acesta va fi spre ridicarea și căderea multora (Luca 2, 34). Mai spune bătrânul: „și va fi semn de dispută” apoi îi prorocește Fecioarei Maria: „iar prin sufletul tău va trece sabie”, deci i-a prorocit că va fi martoră la toate pătimirile fiului ei aici pe pământ.

Atitudinea Dreptului Simeon este modelul unei bune plecări din această lume așa încât la adânci bătrâneți să putem spune și noi, împăcați cu Dumnezeu cuvintele acestuia „acum eliberează pe robul Tău, Stăpâne!”

Citește alte articole despre: Întâmpinarea Domnului