Mulți dintre noi suntem de multe ori în diferite primejdii, dar Dumnezeu dorește prin aceasta să ne întărească în credință. Iată că prin acest rău mai mic pe care ni-l rânduiește Dumnezeu în această lume, putem să ne câștigăm vindecarea sau mântuirea.
Minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos ne pune înainte anumite aspect ale venirii noastre înaintea lui Dumnezeu. Mai întâi de toate există pentru noi posibilitatea de a descoperi darurile rugăciunii părinților pentru copii. Modul în care se face rugăciunea este esențial dacă ținem cont că rugăciunea este „convorbirea omului cu Dumnezeu”. Deci, vedem că tatăl acesta vine la Hristos cu genunchii plecați. Putem vorbi despre plecarea genunchilor atât fizic cât si duhovnicește. Tatăl copilului, ajuns la limita disperării, vine la Mântuitorul Hristos cu o ultimă nădejde, cerându-i sa aibă milă de fiul său care era bolnav. Rugăciunea pe care o adresează celui despre care auzim că „vindecă orice boală și orice neputință în popor”(Matei 9,35) conține elemente esențiale ale rugăciunii în general, cum ar fi:
- Îngenuncherea
- Adresantul
- Conținutul rugăciunii
Îngenuncherea la rugăciune foarte veche și foarte importantă. Ea este menționată atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, iar una dintre cele mai sugestive interpretări iconografice ale Mântuitorul Hristos este tocmai cea în acre El apare în stare de rugăciune „în genunchi” în grădina Ghetsimani.
Starea de îngenunchere la rugăciune exprimă smerenie, căință, recunoașterea stării de păcătoșenie în fața Celui fără de păcat (Ioan, 8,46), în casa lui Dumnezeu, NBiserica pentru care Hristos S-a jertfit ca S-o înfățișeze Sieși „fără pată sau altceva de acest fel”(Efeseni, 5,27)
Deci, pe Mântuitorul Hristos îl descoperim stând în genunchi la rugăciune, așa cum spuneam, tocmai pentru a se face pildă pentru noi, cum se cuvine să stăm la rugăciune.
Dar mai este și înțelesul duhovnicesc al îngenuncherii. Înțelegem prin aceasta că nu este suficient să ne plecăm doar trupește, dacă nu coborâm cu smerenie și duhovnicește, pentru că împreună îngenuncherea trupească și sufletească ne este de mare ajutor.
Adresantul – se referă nu la persoana care vine la Mântuitorul Hristos pentru că noi știm că El ne cheamă pe „ toți care suntem osteniți și împovărați”, ci cred mai degrabă că se referă la modul în care o facem. Modul de a ne adresa lui Dumnezeu este de asemeni menționat și în și în Vechiul Testament și în Noul Testament. Descoperim, așadar, că formula de adresare care începe cu „Doamne” este atribuită doar lui Dumnezeu. În viața liturgică, adică în aproape toate rugăciunile din biserică se găsește acest început „Doamne”.
În Vechiul Testament, patriarhul Avraam a rostit o astfel de rugăciune la stejarul din Mamvri în fața a trei tineri: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău” (Facere18,3).
În Noul Testament, după Înviere, Maria Magdalena merge la mormânt și nu găsește trupul Domnului, dar întorcându-se și văzându-L i se adresează: „ Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde l-ai pus”, chiar dacă a crezut că este grădinarul.
Faptul că tatăl copilului din evanghelie se adresează Mântuitorului Hristos în același fel „Doamne, miluiește pe fiul meu”, ne îndreptățește să credem că el credea că, Cel despre care auzise, este Fiul lui Dumnezeu.
Conținutul rugăciunii
Până în ziua de astăzi, mărturisim ori de câte ori ne rugăm , că Dumnezei este „mult milostiv”, de aceea nu cred că există vreo rugăciune adresată Mântuitorului Hristos de vreun creștin în care să nu se regăsească dorința ca Domnul Dumnezeu să ne miluiască.avem în acest fel conștiința păcatelor și a nevredniciei noastre.
În același chip, auzim și rugăciunea tatălui din evanghelie „miluiește pe fiul meu”. În această rugăciune tatăl explică Mântuitorului ce se întâmplă cu fiul său, dar totodată își arată și o oarecare nemulțumire pentru faptul că ucenicii Lui n-au putut să-l ajute. Acum, „Cel milostiv” și „Cel care vindecă orice boală și neputință în popor” îl vindecă mai întâi pe tatăl copilului, de îndoială și necredință. Din dialogul dintre Mântuitorul Hristos și tatăl copilului, Sfântul Evanghelist ne relatează că Iisus Hristos a pus la încercare credința tatălui, iar tatăl copilului mărturisește cu cuvintele „cred, Doamne!”. Nu este prima dată când Mântuitorul Hristos dorește ca cel care vine la El să mărturisească cu tărie credința în Dumnezeu, ca să primească harul și milostivirea lui.
Mulți dintre noi suntem de multe ori în diferite primejdii, dar Dumnezeu dorește prin aceasta să ne întărească în credință. Iată că prin acest rău mai mic pe care ni-l rânduiește Dumnezeu în această lume, putem să ne câștigăm vindecarea sau mântuirea.
Remarcăm în textul evangheliei că și Apostolii Domnului au avut o credință îndoielnică. Ei nu au putut să vindece pe copilul lunatic, iar Mântuitorul Hristos Le-a spus că pentru „puțina lor credință”. Totodată, Mântuitorul Hristos rostește o mustrarea care se adresează tuturor iudeilor după cum spune Sf. Ioan Hrisostom: „O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi?(Matei, 17,18).
Într-un fel, Mântuitorul Hristos îi mustră până și pe Apostoli pentru puțina lor credință, însă aceasta nu a fost singura lor lipsă, pentru că ea, credința , are nevoie de timp pentru a crește, ci a mai fost și îndărătnicia.
În timp ce credința este un dar de la Dumnezeu, dar și efortul omului, îndărătnicia ține doar de om. De aceea, ar trebui să ne întrebăm dacă mustrarea Mântuitorul nu ne vizează și pe noi, care rămânem necredincioși și îndărătnici chiar dacă Dumnezeu continuă să săvârșească mulțime de minuni. Trebuie, așadar, să încercăm să sporim credința și să diminuăm îndărătnicia.
După ce arată cauza neputinței lor de a săvârși minunea, Mântuitorul Hristos mai face o precizare importantă și pentru noi: „Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”. Acestea sunt armele cu care însuși Mântuitorul Hristos a biruit pe satana ispititorul și pe care Iisus ni le recomandă.
Trebuie să învățăm că atunci când cererea noastră este mai mare și efortul nostru de rugăciune și post trebuie să fie mai mare.
Amin!
